Biserica greacă "Buna vestire"
Foto: Radu Aramă (click pe imagine pentru mărire)
Biserica Greacă "Buna Vestire" din Brăila a fost ridicată în anul 1863 și a avut permisiunea domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru înfiintarea ei.
Biserica este renumită prin deținerea unui izvor natural, cu proprietăți vindecătoare de ziua Izvorului Tămăduirii, acesta închizându-se într-o fântână, deasupra lui fiind construit Sfântul Altar. Izvorul se găsește la o adancime de 15 metri și este vindecător doar de ziua Izvorului Tămăduirii, când agheasma țâsnește și suprafața apei fântânii ajunge la doi metri. Numai în această zi preoții deschid fântâna și mulți bolnavi vin din toată țara să primească agheasmă având nădejdea și credința că se vor vindeca.
Avram Ioannidis din Prusa a fost arhitectul bisericii, proiectând-o în formă de cruce înscrisă, cu o clopotniță înaltă pe fațada bisericii.
Materialele de construcție au fost aduse din străinătate iar lucrările au fost făcute de mai multi meșteri italieni. În arhitectura bisericii domină elemente antice elene, gotice și renascentiste, combinate cu stilul neoclasic.
Sursa
Biserica Greacă "Buna Vestire", Braila este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Muntenia, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratați dacă vă aflați în apropiere.

Parohia "Buna Vestire"
Adresa: Cal. Călăraşilor Nr. 3, Brăila Telefon: 0239-611 911 |